Inconștiență, nestiinta sau curaj?! Pe Padina lui Călinet în sus!
Zilele trecute am urcat în creasta Pietrei Craiului pe un traseu nemarcat-Padina lui Călinet. Am avut la noi hamuri, anouri, carabiniere și căști, dar și corzi pentru asigurarea turiștilor. Am urcat Valea destul de repede și ajunși în creasta principala am optat pentru coborârea pe Brana Caprelor, care este un traseu marcat. Acesta nu este unul din traseele foarte tranzitate de turiști, lucru pe care îl poți vedea încă de la primii pași de când intri pe poteca greu accesibilă din cauza snepenilor și a marcajului destul de vechi, dar inca vizibil.
La terminarea zonei mai puțin "stabile", undeva in jurul orei 17, ne întâlnim cu trei băieți de aproximativ 18 ani, care, destul de optimiști, ne întreaba daca mai au mult până sus, in creasta, și dacă este sau nu mai greu accesibil fata de ce au urcat până aici.
Eu si colegul Mitza ne uitam unul la altul, la ce echipament au și la bagajul din spate, mai punem și ora destul de inaintata și "in cor" le spunem că mai bine coboară sau, cel puțin, să innopteze la refugiul Diana. In secundele următoare apare și una dintre fetele din grup(căci erau patru fete) tot cu un bagaj mare în spate, care ne întreabă și ea de durata și greutatea traseului până la Curmatura. Mai facem câțiva pași și le găsim și pe celelalte trei fete, dintre care cel puțin una da semne clare de epuizare fizică și psihică. Acesta este momentul in care ne hotărâm să luăm cu noi cel puțin fetele (băieții încă se țin tari pe pozitie, in sensul că vor să urce în creasta).
In acest timp, improvizez repede un ham și o leg de mine pe cea mai speriata dintre fete și începem coborarea. Pe drum, aflu că sunt din zona Iașului și singurele trasee parcurse de ei până la momentul intalnirii noastre au fost în Munții Rodnei și prin Retezat... Observ și bagajul imens din spatele fetelor care conține cort, saci de dormit și izoprene (probabil modele mai vechi, care sunt foarte voluminoase și grele), dar și rucsacii nereglați din spatele lor.
Incerc pe cat posibil sa-i asez și mai facem câțiva pași în coborâre spre refugiul Diana.
Tot pe coborârea în "mersul piticului", la propriu, ajung sa o țin de mana pe (deja) partenera mea de coarda și îmi dau seama de starea ei fizica și psihică. Tremura din toate încheieturile de frica și nu numai... Fara sa exagerez, nu-mi aduc aminte sa fi vazut in viata mea un om care sa tremure asa de frica. O mai încurajez un pic, ii mai explic cum sa calce și pe unde și încet, încet ajungem la refugiul Diana. Ii aud și pe băieți în spate la câteva minute de noi, iar fetele îmi confirmă că vor rămâne la Diana in noaptea respectiva, iar a doua zi le spun de traseul pe la Fanta lui Botorog pe unde pot urca la Cabana Curmatura.
Îmi mulțumesc pentru ajutor și mă asigură că nu vor mai merge "cu băieții" prea curând pe munte, după care ne luăm rămas bun.
Îmi arunc și eu ochii în fuga pe indicatoarele de lângă refugiu și plec către partenerii mei care sunt deja puțin înaintea mea.
Seara uitandu-ma pe poze, îmi sare în ochi indicatorul cu 3,5-4 ore până în creasta pe Brana Caprelor, până la Cabana Curmatura!!! Și îmi amintesc iar de imaginea (destul de comuna în ziua de azi) a pustiului cu telefonul in mana care caută pe harta cabana "aia" la care vrea să ajungă 🤔.
Mă gândesc cam care era povestioara, daca nu ne întâlneam cu ei in locul respectiv și dacă nu reușeam să îi întoarcem din drum?! Eu zic că cei de la Salvamont aveau treabă în seara aia, atât din cauza orei înaintate, a bagajului destul de greu, a timpilor (greșiți după părerea mea) de pe indicatoare, dar mai ales a lipsei de experiență și de cunoaștere a traseului.
Sa ne vedem prin munți! #Sprevarf
Comentarii
Trimiteți un comentariu